peperonity.net
Welcome, guest. You are not logged in.
Log in or join for free!
 
Stay logged in
Forgot login details?

Login
Stay logged in

For free!
Get started!

Text page


prisonpoza - Newest pictures
cafeneaua.literara.peperonity.net

Balada inchisorii din reading

Oscar Wilde

N-avea veştminte stacojii
Cu vin şi sânge scrise,
Ci vin şi sânge doar pe mâini
Avea când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Şi-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, în costum
Vărgat cum e paiaţa;
Tichia de puşcăriaş
Îi mohorâse faţa;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnaşii zic că-i cer),
Şi nici la norii care trec
Vopsiţi cu.argint sau fier.

Păşind smerit, ca osândit,
Las gândul să mă poarte:
Nu ştiu de-i omul vinovat
Mai mult, puţin sau foarte,
Când auzii şoptind un glas:
"Pe ăsta-l duc la moarte"

Isuse! Dintr-odată simt
Ceva amar ca fierea;
Oţel topit fu naltul cer
-Aşa mi-era părerea-
Şi însumi sufletul, în iad
Nu-mi mai simţeam durerea

Înţelesei ce gând cumplit
Privirea i-o-nfioară
Şi pentru ce căta avid
La lumea din afară:
El ucisese ce-a iubit
Şi trebuia să moară!

Căci toţi ucidem ce ni-i drag
Şi-ntindem morţii prada:
Omoară unii măgulind,
Ori cu dojeni, cu sfada,
Cei laşi ucid cu sărutări
Iar cei viteji cu spada.

Omoară juni, sau vlăguiţi
De sevele puterii;
Ucid cu aur, cu-amăgiri,
Cu mâinile plăcerii;
Cei blânzi deschid cu un cuţit
Zăvoarele Tăcerii

Iubim prea mult, sau prea puţin,
Mărinimoşi sau hoţi;
Ucizi plângând, ucizi tăcând,
Nepăsător de poţi,
Căci toţi ucidem ce ni-i drag
Dar nu murim cu toţi.

N-avem o moarte de ruşine,
Nici vreo pedeapsă-n viaţă,
Nu ni se pune ştreang de gât,
Nici haine peste faţă,
Nici din picioare n-atârnăm
Cu vinele de gheaţă

Nu pentru toţi un paznic pus
Veghează-n pragul porţii,
Când plângem, sau când ne rugăm
Cerând iertarea sorţii;
Nici ne pândesc să nu răpim
Noi singuri prada morţii.

Nu auzim în zori de zi
Intrând cu pas uşor
Pe preot îmbrăcat în alb,
Pe domnul Procuror,
Nici pe Director dându-ţi vestea
Pălind îngrozitor.

Nu ne sculăm să ne-mbrăcăm
Cu straie grosolane,
Pe când un doctor ia-nsemnări
(Tribut Ştiinţei vane!)
Privind un ceas a cărui limbi
Par ritmuri de ciocane.

Nu ne simţim gâtlej-uscat
De nisipoasa sete,
Pe când călăul ia un laţ
Din împletite bete
Şi ţi-l petrece după gât,
Să nu-ţi mai fie sete!

Nu plecăm capul s-auzim
Prohod cântat de-aproape,
Nici sufletul nemuritor
Cu groaza prinsă-n pleoape
Nu vede propriu-i sicriu
Ducându-l să-l îngroape!

Prin ferestruică nu privim
Spre-acoperiş, sub scafă;
Nu ne rugăm din glas de lut,
Cu moartea-nfiptă-n ceafă,
Şi nici pe buze nu primim
Sărutul de Caiafă!

II

Trei luni umblă cu păzitor,
Gătit cum e paiaţa;
Deşi tichia-i sta pe cap,
Voioasă-i era faţa;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(ocnaşii zic că-i cer),
Şi nici la norii destrămaţi
Din caiere ce pier.

Nu-şi frângea mâinile, cum fac
Înnebuniţii care
Preschimbă salbă de nădejdi
În iad de disperare:
Ci doar căta spre soare-n sus,
Sorbind din aer, tare.

Nu se frângea, nu se plângea
De fiorosul chin;
Ci bea din aer, aşteptând
Un leac din cer senin,
Sorbind din soare cum ai bea
Dintr-un pahar cu vin!

Şi eu şi ceilalţi chinuiţi,
Uniţi de-a noastre soarte,
Uităm de suntem vinovaţi
Mai mult, puţin sau foarte,
Ci doar privim şi ne-ngrozim
De cel ursit la moarte.

De-i straniu să-l priveşti trecând
Uşor, cu faţa vie,
Ori stranii ochii ce-i tânjesc
Spre cer cu lăcomie,
Mai straniu e să-l ştii dator
Cu-astfel de datorie!

Stejari şi ulmi dau frunze verzi
Când se dezgheaţă glodul;
Doar Furca poartă mugur om
Când laţul strânge nodul;
Un om ce, tânăr sau bătrân,
N-apucă să-şi dea rodul.

Un post înalt e luat cu-asalt,
Ispitelor supus;
Dar cine vrea înalt să stea
Cu laţ de gât adus
Şi ultima lucire-n ochi
Cătând spre ceruri sus?

E dulce să dansezi uşor
Când plin îţi merge-n viaţă,
Şi-n dans să cânţi, în joc să-ncânţi
Privind iubirea-n faţă;
Dar trist cuvânt s-atârni în vânt
Dansând ca o paiaţă!

Iscoditori, bănuitori,
Cătam la el într-una,
Gândind: din nou cui i-or suci
De beregată struna;
Croindu-i vad spre roşul iad,
Şi pentru totdeauna?

Ca două nave-n uragan
Ne-am întâlnit odat
Dar n-am clintit, nici n-am vorbit;
(Ce să vorbim!) pe dată
Ne-am urmat drumul copleşiţi,
Cu inima-nfricată.

La urmă omu-a fost trimis
Legat la judecată;
Şi-aflarăm că va fi suit
În furca cocoţată
Şi că nu-l vom mai întâlni
În lumea luminată!

Un zid de temniţă simţeam
În juru-i fiecare;
Nu ne dăduse lumea foc,
Nici Domnul îndurare;
Ci cleştele Pedepsei, crunt,
Ne ţine strâns în ghiare!

III

În închisoare e piatra tare.
Pe zid musteşte zeama.
Cu mintea trează, paznicii veghează
Pe osândit, de teama
Ca nu cumva cu mână rea
Să-şi facă singur seama.

Veghează să nu stea la sfat,
Nici spaima a şi-o spune;
Veghează când icneşte-n plâns
Sau cade-n rugăciune,
Ori viaţa când ar vrea să-şi ia
A Furcii mortăciune.

Fumează zilnic din tutun
Şi zilnic îşi bea berea;
E hotărât, şi nici un gând
Nu-i răscoleşte fierea;
Şi cheamă-ntr-una pe călău
Să-i stingă-n gât durerea!

Nu ştim ciudatele grăiri
De ce-i pornesc din gură,
Căci un ocnaş, un ucigaş
Pus sub dispreţ şi ură
De buze-şi leagă un căluş
Şi-o mască pe figură.

Ori poate cată mângâieri,
Ori vreo speranţă poate?
Dar Mila cum ar izbuti
În ocna lui răzbate?
Cum ar putea nădejdi să-i dea
O inimă de frate?

În mers greoi tărâm cu noi
O undă de zmintire;
Dar toţi ştim că e dat să fim
A iadului oştire;
Cu plumb în pas, cu capul ras,
Ne râde-o omenire!

Rupem frânghii şi mici fâşii,
Cu unghii sângerate;
Spălăm pe jos, frecăm vârtos
La gratii ferecate:
Şi rând pe rând zvârlim pe jos
Găleţile-ncărcate.

Coseam la saci, tăiam cosaci,
Cât carnea să ne roază;
Trânteam căldări, urlam cântări,
Înăduşam sub pază;
Dar sufletul în orice ins
Gemea strivit de groază.

Zile pustii se scurg târzii:
La fel cu toate sunt!
Uităm cu toţi, nebuni şi hoţi,
Ce soartă pe pământ
Ne-aşteaptă, până când un brânci
Ne-mpinge spre mormânt.

Căscată, groapa cheamă-n şir
Pe unul, pe cellalt;
Noroiul cere sânge viu
Din curtea de asfalt
În zori va legăna un om
Belciugul cel înalt!

Cu ochi ţintiţi mergeam prostiţi
Spre ţelu-ntunecat;
Călăul cu un săculeţ
Venea domol din sat:
Şi orice om şi-avea al său
Momânt numerotat.

*

În noaptea asta-n săli pustii
Trec forme-ngălbenite;
În faţă-n dos, în sus, în jos
Curg paşi pe nesimţite:
Şi-n ziduri grele, la zăbrele
Ies capete-ngrozite

El doarme lin, parc-ar visa
Pe veselă livadă...
Paznici plătiţi socot uimiţi
Că nu-i firesc să vadă
În somn tihnit un osândit
Dat mâine Furcii pradă.

Somnul nu strânge pleoapa când plânge
Şi n-a mai plâns vreodată!
Noi suntem toţi - nebuni şi hoţi
Sub garda înarmată -
Doar o fiinţă cu-o suferinţă
De altul îndurată.

*

E crud să simţi sub greu Păcat
Alt cuget cum se stinge;
În chingi de ...
Next part ►


This page:




Help/FAQ | Terms | Imprint
Home People Pictures Videos Sites Blogs Chat
Top
.