peperonity.net
Welcome, guest. You are not logged in.
Log in or join for free!
 
Stay logged in
Forgot login details?

Login
Stay logged in

For free!
Get started!

Multimedia gallery


a e c a c ac d db
crestinismul.peperonity.net

CRESTINAREA pe teritoriul ţării noastre

* * * * * + + + + + + * * * * *


+ + + + + + + + + + +


__________________________________


Întemeierea Bisericii noastre a avut loc la Cincizecime, atunci când Duhul Sfânt, în chipul unor limbi ca de foc, S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, aflaţi în Ierusalim. Au fost botezaţi atunci ca la trei mii de suflete, constituindu-se astfel prima comunitate sau obşte de credincioşi (cf. Faptele Apostolilor, cap. II). Noua învăţătura s-a propovăduit în Ierusalim, apoi în alte oraşe ale Ţării Sfinte, la început printre iudei. Din deceniul al cincilea al veacului întâi, Sfinţii Apostoli şi-au început lucrarea misionară şi în "lumea păgână", potrivit poruncii pe care le-a dat-o Mântuitorul însuşi înainte de înălţarea Sa la cer, de a învăţa şi a boteza "toate neamurile" (Mat. 28, 19). Avem ştiri doar despre lucrarea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan, dar mai ales a Sfântului Pavel, din cartea "Faptele Apostolilor" (cu relatarea detaliată a celor trei "călătorii misionare" ale Sfântului Pavel) sau din Epistolele pe care le-au scris ei înşişi. Trebuie să reţinem că Sfântul Apostol Pavel şi unii dintre ucenicii săi L-au propovăduit pe Hristos şi în Peninsula Balcanică, deci în teritorii învecinate cu Dacia, unde trăia pe atunci şi o populaţie traco-getică romanizată.

Sfântul Andrei, Apostolul geto-dacilor ("sciţilor")

Lucrarea misionară a celorlalţi apostoli ai Mântuitorului printre "neamurile păgâne" este cunoscută numai din tradiţie, fixată în scris mult mai târziu. Pe noi, ca români, ne interesează activitatea Sfântului Andrei, care a predicat în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai târziu, cunoscut în izvoarele antice sub numele de "Sciţia". În anul 46 al erei creştine teritoriul respectiv a fost cucerit de romani şi anexat la provincia Moesia Inferior, iar în anul 297, în timpul lui Diocleţian, a devenit o provincie aparte, numita "Scythia Minor". Tradiţia privitoare la această predică "apostolică" în Sciţia este întâlnita în lucrarea...


This page:




Help/FAQ | Terms | Imprint
Home People Pictures Videos Sites Blogs Chat
Top
.