peperonity.net
Welcome, guest. You are not logged in.
Log in or join for free!
 
Stay logged in
Forgot login details?

Login
Stay logged in

For free!
Get started!

Home page


vegetam - Comics/Fantasy/Anime
msz.peperonity.net

Msz

HERE IS PRINCIPAL SITE MSZ








— XIII —
SECRETELE FAMILIEI CRUPLUD
Katie fu mutată la Spitalul Sf. Mungo de Boli şi Afecţiuni Magice a doua zi, dar până atunci aflase deja toată şcoa­la că fusese victima unui blestem. Însă detaliile nu erau clare şi nimeni altcineva în afară de Harry, Ron, Hermione şi Leanne nu părea să ştie că nu Katie fusese adevărata ţintă.
— A, ştie şi Reacredinţă, bineînţeles, le zise Harry lui Ron şi Hermione, care aplicară noua strategie de a se preface surzi de fiecare dată când Harry aducea vorba despre teoria sa conform căreia Reacredinţă era un Devorator al Morţii.
Harry se întrebase dacă Dumbledore avea să se întoarcă la timp pentru lecţia programată luni seara, dar, având în ve­dere că nu fu anunţat de nici o schimbare, se prezentă în fa­ţa biroului acestuia la ora opt seara, bătu la usă şi primi per­misiunea de a intra. Dumbledore stătea la birou, părând mult mai obosit decât de obicei; avea mâna la fel de înnegri­tă şi de arsă, însă îi zâmbi lui Harry, făcându-i semn să ia loc. Pensivul era aşezat din nou pe birou şi proiecta pete lumi­noase şi argintii pe tavan.
— Ai avut o perioadă agitată cât am fost plecat, zise Dum­bledore. Am înţeles că ai fost de faţă când a fost atacată Katie.
— Aşa este, domnule. Cum se simte?
— Starea ei este cât se poate de proastă, însă a avut un dram de noroc. Se pare că doar o porţiune minimă de piele a intrat în contact cu colierul: avea o mică gaură în mănusă. Dacă şi l-ar fi pus la gât, sau dacă l-ar fi ţinut în mână fără să poarte mănuşi, ar fi murit, poate chiar instantaneu. Din fericire, domnul profesor Plesneală a reuşit să facă ceva pen­tru a împiedica răspândirea rapidă a blestemului.
— Dar de ce el? întrebă Harry repede. De ce nu Madam Pomfrey?
— Câtă impertinenţă, spuse încet unul dintre portretele de pe perete, Phineas Nigellus Black, stră-străbunicul lui Sirius, care păruse să doarmă până atunci, ridicându-şi acum capul de pe braţe. Eu nu i-aş fi permis unui elev să pună la îndo­ială modul în care este condusă şcoala.
— Ştiu, îţi mulţumesc, Phineas, zise Dumbledore pe un ton împăciuitor. Harry, domnul profesor Plesneală ştie mult mai multe despre magia neagră decât Madam Pomfrey. În orice caz, doctorii de la Sf. Mungo îmi trimit ultimele noutăţi din oră în oră şi sper ca fata să-şi revină complet cât de curând.
— Domnule, pot să vă întreb unde aţi fost plecat sâmbătă şi duminică? zise Harry, trecând cu vederea sentimentul că întindea, poate, prea mult coarda.
Phineas Nigellus păru să se gândească la acelaşi lucru, fluierând încet.
— Aş prefera să nu-ţi spun chiar acum, zise Dumbledore. Dar te asigur că o s-o fac în scurt timp.
— Chiar aşa? spuse Harry, surprins.
— Da, aşa cred, zise Dumbledore, dând la iveală o nouă sti­cluţă cu amintiri argintii din interiorul robei şi scoţându-i dopul cu o atingere de baghetă.
— Ştiţi, spuse Harry pe un ton nesigur, m-am întâlnit cu Mundungus în Hogsmeade.
— A, da, am aflat deja că Mundungus şi-a dovedit calităţile de tâlhar cu moşte-nirea ta, zise Dumbledore, încruntându-se puţin. S-a dat la fund de când l-ai văzut în faţa barului „Trei mături";înclin să cred că-i este groază să dea ochii cu mine. Cu toate astea, te asigur că n-o să mai fure alte obiecte care i-au aparţinut în trecut lui Sirius.
— Nemernicul ăla bătrân cu sânge semipur a furat din obiectele transmise din generaţie în generaţie în familia Black? spuse Phineas Nigellus mânios, părăsind rama şi ducându-se, fără îndoială, să viziteze portretul său din Casa Cumplită, numărul 12.
— Domnule profesor, zise Harry după o scurtă pauză, v-a povestit cumva doamna profesoară McGonagall ce i-am spus după ce a fost atacată Katie? Despre Draco Reacredinţă?
— Da, mi-a spus ce bănuieşti, zise Dumbledore.
— Şi dumneavoastră credeţi...?
— O să iau măsurile necesare pentru a-i cerceta pe toţi cei care ar fi putut fi implicaţi în accidentul lui Katie, spuse Dumbledore. Dar, Harry, acum principa-la mea preocupare este lecţia noastră.
Harry fu puţin indignat. Dacă lecţiile lor erau atât de im­portante, de ce trecuse atât de mult timp între primele do­uă? Însă nu mai zise nimic despre Draco Reacre-dinţă, privindu-l pe Dumbledore cum turna noile amintiri în Pensiv şi în­vârtea iar ligheanul de piatră cu mâinile sale cu degete lungi.
— Cu siguranţă că-ţi aminteşti că am întrerupt povestea perioadei de început a Lordului Cap-de-Mort în momentul în care Tom Cruplud, un încuiat chipeş, o pără-sise pe Merope, soţia sa vrăjitoare, şi se întorsese la casa părintească din Little Hangle-ton. Merope a rămas singură la Londra, în­sărcinată cu copilul care într-o zi avea să devină Lordul Cap-de-Mort.
— Dar de unde ştiţi că a fost la Londra, domnule profesor?
— Din conţinutul mărturiei unui anumit Caractacus Burke, care, printr-o coinci-denţă stranie, a participat la înfiinţarea magazinului de unde a fost cumpărat colierul despre care am vorbit mai devreme, zise Dumbledore. Harry îl văzu tulburând conţi-nutul Pensivului, la fel ca în trecut, asemenea unui căutător de aur. Din substanţa argin­tie şi învolburată se ridică un bătrânel care se învârtea înce­tişor în Pensiv, argin-tiu ca o stafie, însă mult mai compact, având o claie de păr care îi acoperea complet ochii.
— Da, l-am obţinut în împrejurări ciudate, spuse el. Ni l-a adus o tânără vrăjitoare chiar înainte de Crăciun, cu mulţi ani în urmă. Mi-a spus că avea mare nevoie de bani. Mă rog, nu încăpea nici o îndoială în acest sens. Era îmbrăcată în zdrenţe şi i se apropia sorocul. Vezi tu, era însărcinată. A zis că medalionul fusese al lui Viperin. Fireşte, mai auziserăm astfel de poveşti de mii de ori — „Vai, acesta a fost ceainicul lui Merlin, aşa să ştii" -, dar când m-am uitat la el, am văzut că avea însemnul lui Viperin şi câteva vrăji simple au confirmat spusele femeii. Bineînţeles, asta îl făcea aproa­pe nepreţuit. Femeia nu părea să aibă idee că era nespus de valoros. S-a bucurat când i-am dat zece galioni pe el. Cel mai bun chilipir din viaţa mea! Dumbledore zgâlţâi din nou cu putere Pensivul şi Caractacus Burke coborî înapoi în substanţa învolburată de amin­tiri de unde apăruse.
— I-a dat doar zece galioni pe el? spuse Harry indignat.
— Caractacus Burke nu era recunoscut pentru generozita­tea lui, zise Dumble-dore. Ştim deci că, spre sfârşitul sarcinii, Merope a fost singură la Londra, având mare nevoie de bani, atât de mare încât şi-a vândut unicul obiect valoros pe care-l avea: medalionul care fusese transmis din generaţie în generaţie în familia lui Dorlent.
— Dar putea face vrăji! spuse Harry cu nerăbdare. Ar fi putut să folosească magia pentru a avea mâncare şi tot ce-i lipsea, nu?
— A, zise Dumbledore, poate că da. Dar eu cred... presu­pun şi de data asta, şi sunt sigur că nu mă înşel... că după ce a părăsit-o soţul ei, Merope a încetat să facă farmece. Cred că nu a mai vrut să fie vrăjitoare. Bineînţeles, este posibil şi ca dragos-tea neîmpărtăşită şi disperarea adiacentă s-o fi se­cat de puteri; se poate întâmpla şi aşa ceva. În orice caz, Me­rope a refuzat să ridice bagheta până în ultima clipă.
— Dar n-a vrut să supravieţuiască nici măcar pentru fiul ei? Dumbledore ridică din sprâncene.
— Îţi este cumva milă de Lordul Cap-de-Mort?
— Nu, zise Harry repede, dar Merope a avut de ales, nu-i aşa, nu ca mama.
— Şi mama ta a avut de ales, spuse Dumbledore cu blândeţe. Da, Merope Crup-lud a ales moartea, în ciuda fap­tului că exista un fiu care avea nevoie de ea, dar, Harry, n-ai voie s-o judeci prea aspru. Era foarte slăbită în urma multor suferinţe şi nu fusese niciodată la fel de curajoasă ca mama ta. Acum, te rog să stai aici.
— Unde mergem? întrebă Harry, când Dumbledore i se alătură în faţa biroului.
— De data asta, spuse Dumbledore, o să pătrundem în amintirile mele. Cred c-o să le găseşti bogate în detalii şi cât se poate de fidele. Tu primul, Harry.
Harry se aplecă peste Pensiv; chipul său intră în contact cu luciul rece al amin-tirii şi apoi băiatul simţi din nou cum cade în gol, înconjurat de întuneric. Câteva clipe mai târziu, atinse o suprafaţă stabilă, deschise ochii şi descoperi că el şi Dumble-dore erau pe o stradă aglomerată şi veche din Londra.
— Uite-mă, spuse Dumbledore vesel, indicând o siluetă înaltă, care traversa în faţa unei trăsuri care aproviziona cu lapte.
Acest Albus Dumbledore mai tânăr avea părul lung şi bar­ba de culoare castanie. După ce ajunse pe acelaşi trotuar cu ei, merse cu paşi mari, atrăgând multe priviri cu-rioase din cauza costumului extravagant de catifea mov cu care era îmbrăcat.
— Felicitări pentru costum, domnule profesor, zise Harry, înainte să se poată opri. Dar Dumbledore doar râse pe înfun­date şi cei doi îl ...


This page:




Help/FAQ | Terms | Imprint
Home People Pictures Videos Sites Blogs Chat
Top
.